Murmur

Vreau să disec protestul tăcerii împotriva cugetului.
Mintea mea fuge mereu spre suspiciuni.
Divinizez sfera în care se eschivează perfecţiunea.
Politica trupului meu te determină să te metamorfozezi într-un om pizmuitor,
într-un spirit încins.
Storci seva desfrânatelor pentru a stăpâni setea canibalului din tine,
iar apoi jeleşti pe altarul fricii.
Îmi disec inima pentru a vedea
ce a mai rămas în cotloanele sale.
Şi totuşi…
Care este rezolvarea când simţi că nu mai există nici o rezolvare?
Zbier,
Lupt,
Urlu
Şi o iau de la capăt…
Mă aflu în abisul unei degringolade
Şi-ai zice că nu sunt un suflet drăcesc, ci doar un suflet chinuit.
Urăsc tot ceea ce mă împiedică să iubesc
Iar acum,
Scuzele tale sunt inutile…
Buzele tale sunt inutile…
M-ai încarcerat într-un spaţiu unde
Sunt nevoită să adulmec viciatul pământ incandescent
Şi să-mi apăr trupul de pârjolul fetid şi inexorabil.
Am fost cândva bucuria şi desfătul buzelor tale,
am fost mediatorul dintre oxigenul şi dioxidul de carbon din răsuflarea ta,
ţi-am fost respiraţie,
dar acum
mi-ai lăsat trupul gol,
l-ai pus deoparte pentru a-i săpa mormântul
apoi ai îngânat rugăciunea
ca şi cum raiul s-ar dobândi prin cuvinte
şi păcatul s-ar şterge doar prin împărtăşanie.
Acum sunt un arhanghel care se află într-o stare de gratitudine,
deşi trupul îmi este iarbă în cimitir.
Sunt un suflet împăcat,
împăcat cu al tău păcat…