Ești un copil minunat! Ai un suflet
cald si curat, deși încercat de atâtea supărări!
Ești un copil isteț și simpatic, ce îmi umple sufletul de bucurie. Îți simt caldura ori de cate ori mă gândesc la tine, fără chiar să te țin de mână. Nu zic dacă te-aș ține, aș crede că visez..
Astăzi sunt atât de fericită, este una din acele zile când vrei să admiri în detaliu picăturile de apă zburând pretutindeni si particulele de praf pierzându-se în aerul închis. Azi faci curat și știu că vei fi toată ziua cu mine. Te aud fredonând atâtea melodii printre zecile de cutii pe care vrei să le arunci, cd-uri vechi pline de amintiri, cadouri ce nu mai au valoare, vase, haine și alte minunății. Dar ești prea ocupat să mă vezi zâmbind, poate ai uitat că sunt tot aici!
M-am întristat puțin, iarăși m-a cuprins nostalgia. Mă intorc cu spatele la tine, și par indiferentă, e clar că ești prea plin de treabă. Ei bine, recunosc, am ramas la fel de răsfățată! Brusc însă, sunetul pașilor tăi ma face să tresar, apăsați tot mai adânc pe podeaua dură. Nu pot sa cred! Abia ce mi-am întors mica supărare către tine și ai simțit că trebuie să vii.
Ai șters geamul să te văd mai bine, ce zi minunată, ți-ai adus pesemne aminte de promisiunea mea. Cerul din globul meu s-a limpezit, iar ochii mei albastri pătrund adânc în lumina soarelui de afară.
Cu o mișcare lentă, dar hotărâtă, deschizi geamul ce ne desparte. Ușor brutal, cum iți stă în fire, să n-ai răbdare. Te uiți atent la mine, cu aceeasi curiozitate ca atunci când ne-am cunoscut prima oară, dar eu stiu că acel regret nu-ți dă pace. Îți amintești și tu cât te cunosc de bine și-mi zâmbesti naiv. Dar știu că e trist, copilul din tine s-a stins pentru ceilalti iar eu am rămas ultima ta prietenă de joacă. Doar eu cunosc acel ultim fluture ce s-a salvat, ce se zbate adănc de câte ori mă vede, el numai știe că locul tău, era aici. Simt cum mă topesc ușor, iar o caldură îmi înfioara trupul, de la obrăjori la rochiță, zâna s-a preschimbat într-o floare roșie. De atâta emoție..
Îți citesc gândurile, ochii tăi nu mint. Sunt ochii mați, plini de hotărârea maturității, dar incă mai zăresc lumina acelei dimineți. Se poate oare stinge? Soarele tău nu apunea pe-atunci.
De ajuns cu ce trăim acum, vreau să-ți mai amintesc de mine! Mai ții tu minte oare, știu sigur că n-ai să uiți, momentul când ne-am văzut prima oară?
Era o zi de iarnă, friguroasă, mult după Crăciun. Erai serios, ca un copil precoce si plin de vise timpurii, dar nu te lăsai copleșit de responsabilitate îndeajuns de mult încât să uiți de îndatorirea ta de copil. Râdeai , țopăiai, glumeai, erai nebun de-atunci, o nebunie demult fermecătoare.
Ești un copil isteț și simpatic, ce îmi umple sufletul de bucurie. Îți simt caldura ori de cate ori mă gândesc la tine, fără chiar să te țin de mână. Nu zic dacă te-aș ține, aș crede că visez..
Astăzi sunt atât de fericită, este una din acele zile când vrei să admiri în detaliu picăturile de apă zburând pretutindeni si particulele de praf pierzându-se în aerul închis. Azi faci curat și știu că vei fi toată ziua cu mine. Te aud fredonând atâtea melodii printre zecile de cutii pe care vrei să le arunci, cd-uri vechi pline de amintiri, cadouri ce nu mai au valoare, vase, haine și alte minunății. Dar ești prea ocupat să mă vezi zâmbind, poate ai uitat că sunt tot aici!
M-am întristat puțin, iarăși m-a cuprins nostalgia. Mă intorc cu spatele la tine, și par indiferentă, e clar că ești prea plin de treabă. Ei bine, recunosc, am ramas la fel de răsfățată! Brusc însă, sunetul pașilor tăi ma face să tresar, apăsați tot mai adânc pe podeaua dură. Nu pot sa cred! Abia ce mi-am întors mica supărare către tine și ai simțit că trebuie să vii.
Ai șters geamul să te văd mai bine, ce zi minunată, ți-ai adus pesemne aminte de promisiunea mea. Cerul din globul meu s-a limpezit, iar ochii mei albastri pătrund adânc în lumina soarelui de afară.
Cu o mișcare lentă, dar hotărâtă, deschizi geamul ce ne desparte. Ușor brutal, cum iți stă în fire, să n-ai răbdare. Te uiți atent la mine, cu aceeasi curiozitate ca atunci când ne-am cunoscut prima oară, dar eu stiu că acel regret nu-ți dă pace. Îți amintești și tu cât te cunosc de bine și-mi zâmbesti naiv. Dar știu că e trist, copilul din tine s-a stins pentru ceilalti iar eu am rămas ultima ta prietenă de joacă. Doar eu cunosc acel ultim fluture ce s-a salvat, ce se zbate adănc de câte ori mă vede, el numai știe că locul tău, era aici. Simt cum mă topesc ușor, iar o caldură îmi înfioara trupul, de la obrăjori la rochiță, zâna s-a preschimbat într-o floare roșie. De atâta emoție..
Îți citesc gândurile, ochii tăi nu mint. Sunt ochii mați, plini de hotărârea maturității, dar incă mai zăresc lumina acelei dimineți. Se poate oare stinge? Soarele tău nu apunea pe-atunci.
De ajuns cu ce trăim acum, vreau să-ți mai amintesc de mine! Mai ții tu minte oare, știu sigur că n-ai să uiți, momentul când ne-am văzut prima oară?
Era o zi de iarnă, friguroasă, mult după Crăciun. Erai serios, ca un copil precoce si plin de vise timpurii, dar nu te lăsai copleșit de responsabilitate îndeajuns de mult încât să uiți de îndatorirea ta de copil. Râdeai , țopăiai, glumeai, erai nebun de-atunci, o nebunie demult fermecătoare.
Vremea
cadourilor trecuse odata cu sărbatorile, iar tu începusei să te saturi de
atatea jucării stricate. Aveai atatea! Păreai un copil atât de bogat, cu toții te admirau.. Paleta de culori extinsă, gama
variată, totul părea infinit. Jucăriile tale zâmbeau, unele de pe rafturi,
altele de pe jos, toate voiau un gram de atenție din grija ta nemăsurată. Cele triste îți măsurau indiferența cu aroganță,iar cele optimiste incertitudinea cu sufletul veșnic deschis , în timp ce acelea noi preferau să-ți cântărească entuziasmul cu electricitatea privirii.
Aveai o legătură specială cu fiecare dintre ele, ce părea că nu se va rupe
niciodată.
Însă în acel an, de Crăciun se stricaseră toate, le priveai cu neîncrederea copilului dezamăgit, simțeai că vrei să le părăsesti breasla de prefăcătorii și să crești. Îți doreai să fii ca oamenii mari, să te imbraci elegant, să vorbești serios și să fii până la capăt indiferent.
Ai început să-ți intri în rol, să depui eforturi serioase să ajungi acolo unde îți propusesei.
Într-o dimineață, abia trezit vesel, dar puțin confuz, auzi zgomote la ușă. Deschizi, iar ochii-ți cad pe o cutie mare roșie. În jur nimeni, iar pe cutie nu scria nimic. O iei temător în casă, fără planuri mari și fără vechiul entuziasm de a deschide orice are o fundă mare și mult sclipici pe capac.
Cu aceeași atitudine, o despachetezi frumos. Ah, de-ai fi știut că este o altă jucărie, o lăsai afară, nu ai nevoie de jucării plictisitoare să-ți risipească timpul prețios! Dar cum puteai să ghicești, sărbatorile trecuseră demult cu alaiul lor de surprize..
Odată deschisă însă, părea imposibil să nu distingi frumusețea cadoului neașteptat, privirea ta a rămas ațintită asupra fermecătoarei povești.
Arăta ca un glob cu stele plin de farmecul viselor tale. În el se reflecta un plafon închis precum cerul înstelat, iar ceața se lăsa purtată ușor de o mișcare lentă ca de vânt târziu. Totul încăpea nestingherit în acel glob luminos, o miniatură a sufletului tău de copil. Apoi te-a amețit, iar sub lumina difuză a nopții ai reușit să distingi zâmbetul trist al unei păpuși, cu fața luminată de o lună palidă. Te-a privit cu ochii ei de porțelan, în timp ce mâinile ei alunecau ușor pe interiorul sticlei. Și-ar fi dorit să iasă. Era o făptură curioasă, cu o înfățișare diafană, ușor stranie, chiar și pentru o imaginație ca a ta.
Ai studiat-o zile în șir.
…
Iți petreceai nopțile fermecat de zambetul meu, iar ochii mei se pierdeau clar dincolo de orice primejdie de a mă alunga în neprevăzut. Mă simțeam în siguranță când degetele tale mângâiau blând luciul sticlei. Tot ce făceai făceam și eu deja, iar gândurile tale erau și ale mele. Reflectam aceleași vise, până atunci complet neîmpartășite, iar eu am aflat că sunt minunată!
Mă iubeai cu fiecare zâmbet ștrengăresc, iar eu nu conteneam să te surprind cu gingășia si curajul meu. Fiecare zi petrecută alături de tine era ca un fior cald izvorât din serenitatea inimilor noastre . Vedeam pe chipul tău dorința de a sparge globul, pentru a avea acea comoară de neprețuit și zi după zi speram că o vei face , iar tu știai că e cel mai mare vis al tău. Mi-aș fi dorit să ies, dar numai tu aveai puterea să mă culegi din mormanul de stele.
Trecură zile, iar când tu ai apărut trist în fața mea, nu mi-a fost dat să înțeleg. Fără nicio explicație ai deschis acel geam și m-ai lăsat să plâng dincolo de tine. Apoi, lacrimi in ochi mi-au explicat frica ce te cuprindea. Ai preferat să fiu frumoasă dincolo de vitrină, de teamă că dacă îmi vei sparge universul nu voi supraviețui. Ai crezut că lumea mea este mult mai minunată decât cea pe care mi-o poți oferi tu, iar suferința că mă vei fi pierdut va fi nemărginită.. Am plâns mereu, dar m-ai lăsat cu inima-ndoită, și ai plecat..
Însă în acel an, de Crăciun se stricaseră toate, le priveai cu neîncrederea copilului dezamăgit, simțeai că vrei să le părăsesti breasla de prefăcătorii și să crești. Îți doreai să fii ca oamenii mari, să te imbraci elegant, să vorbești serios și să fii până la capăt indiferent.
Ai început să-ți intri în rol, să depui eforturi serioase să ajungi acolo unde îți propusesei.
Într-o dimineață, abia trezit vesel, dar puțin confuz, auzi zgomote la ușă. Deschizi, iar ochii-ți cad pe o cutie mare roșie. În jur nimeni, iar pe cutie nu scria nimic. O iei temător în casă, fără planuri mari și fără vechiul entuziasm de a deschide orice are o fundă mare și mult sclipici pe capac.
Cu aceeași atitudine, o despachetezi frumos. Ah, de-ai fi știut că este o altă jucărie, o lăsai afară, nu ai nevoie de jucării plictisitoare să-ți risipească timpul prețios! Dar cum puteai să ghicești, sărbatorile trecuseră demult cu alaiul lor de surprize..
Odată deschisă însă, părea imposibil să nu distingi frumusețea cadoului neașteptat, privirea ta a rămas ațintită asupra fermecătoarei povești.
Arăta ca un glob cu stele plin de farmecul viselor tale. În el se reflecta un plafon închis precum cerul înstelat, iar ceața se lăsa purtată ușor de o mișcare lentă ca de vânt târziu. Totul încăpea nestingherit în acel glob luminos, o miniatură a sufletului tău de copil. Apoi te-a amețit, iar sub lumina difuză a nopții ai reușit să distingi zâmbetul trist al unei păpuși, cu fața luminată de o lună palidă. Te-a privit cu ochii ei de porțelan, în timp ce mâinile ei alunecau ușor pe interiorul sticlei. Și-ar fi dorit să iasă. Era o făptură curioasă, cu o înfățișare diafană, ușor stranie, chiar și pentru o imaginație ca a ta.
Ai studiat-o zile în șir.
…
Iți petreceai nopțile fermecat de zambetul meu, iar ochii mei se pierdeau clar dincolo de orice primejdie de a mă alunga în neprevăzut. Mă simțeam în siguranță când degetele tale mângâiau blând luciul sticlei. Tot ce făceai făceam și eu deja, iar gândurile tale erau și ale mele. Reflectam aceleași vise, până atunci complet neîmpartășite, iar eu am aflat că sunt minunată!
Mă iubeai cu fiecare zâmbet ștrengăresc, iar eu nu conteneam să te surprind cu gingășia si curajul meu. Fiecare zi petrecută alături de tine era ca un fior cald izvorât din serenitatea inimilor noastre . Vedeam pe chipul tău dorința de a sparge globul, pentru a avea acea comoară de neprețuit și zi după zi speram că o vei face , iar tu știai că e cel mai mare vis al tău. Mi-aș fi dorit să ies, dar numai tu aveai puterea să mă culegi din mormanul de stele.
Trecură zile, iar când tu ai apărut trist în fața mea, nu mi-a fost dat să înțeleg. Fără nicio explicație ai deschis acel geam și m-ai lăsat să plâng dincolo de tine. Apoi, lacrimi in ochi mi-au explicat frica ce te cuprindea. Ai preferat să fiu frumoasă dincolo de vitrină, de teamă că dacă îmi vei sparge universul nu voi supraviețui. Ai crezut că lumea mea este mult mai minunată decât cea pe care mi-o poți oferi tu, iar suferința că mă vei fi pierdut va fi nemărginită.. Am plâns mereu, dar m-ai lăsat cu inima-ndoită, și ai plecat..
Azi,
te uiți la mine cu ochii ăia plini de viață, dar știi
că timpul nostru a trecut. Valoarea mea a rămas neprețuită, iar speranța
de a nu mă fi avut ți-a măcinat fiecare gram de
amintire.
Mă ții în mână, la fel ca altădată, dar prezentul te cheamă, și nu mai poate fi vocea mea. Am rămas prietena ta, o unică speranță către visele tale, ce ți-au ingropat demult entuziasmul.
De ce ai fost copil? Vino și ia-mă, promit să fiu cuminte!
Mă ții în mână, la fel ca altădată, dar prezentul te cheamă, și nu mai poate fi vocea mea. Am rămas prietena ta, o unică speranță către visele tale, ce ți-au ingropat demult entuziasmul.
De ce ai fost copil? Vino și ia-mă, promit să fiu cuminte!
